Istorica bulgară Diana Mishkova a publicat recent la Routledge o carte (Beyond Balkanism. The Scholarly Politics of Region Making) care reușește într-un mod impresionant, așa cum insistă chiar autoarea la începutul eruditului său efort, „să releve strategiile care au fost aplicate la periferiile balcanice spre a provoca o conceptualizare asimetrică a lor prin categorii (și clasificări) regionale subversive și moduri regionale alternative de identificare colectivă. […] Astfel, cartea caută să-i determine pe experți să mediteze la rădăcinile transnaționale ale propriilor practici, dincolo de unilateralul—de la Vest la Est—transfer de idei și concepte”.
A vorbi și a scrie despre alții înseamnă a spune ceva și despre tine însuți. Construirea „celuilalt” (the other) este concomitent o clădire a sinelui, iar autoarea este perfect conștientă de acest fapt. Dintr-o astfel de perspectivă, cartea devine un exercițiu de autoînțelegere „balcanică” și o inspirată continuare a unor eforturi demistificatoare anterioare.
Volumul inovator al Mariei Todorova, Imagining the Balkans, pusese sub semnul întrebării descoperirea discursivă a regiunii și dezvoltarea balcanismului ca o narațiune hegemonică (și implicit superioară și îngâmfată) occidentală despre alter ego-ul ei oriental. Cu toate acestea, Todorova a mers dincolo de granițele teoretice ale Orientalismului lui Edward Said, a produs contribuții importante la eforturile istorice comparative și a pus umărul la demitizarea multor stereotipuri jurnalistice legate de tulburările regiunii din anii 1990.
Din acest punct de vedere, Fantomele Balcanilor, cartea lui Robert Kaplan, se situează la polul opus efortului Mariei Todorova pentru că lucrează cu o paradigmă cumva simplificatoare a balcanismului. Din fericire, o carte clasică nu este sub nicio formă un tratat final pe un anumit subiect, ci doar începutul unei argumentări mai profunde, așa cum foarte convingător demonstrează și Beyond Balkanism.
Traducerea diferită a titlului clasic al cărții Mariei Todorova în varii limbi (de la germană, unde Die Erfindung des Balkans înseamnă „fabricarea” sau „conceperea” mai degrabă decât „imaginarea”, la accentul din traducerea română pe geografia simbolică, prin Balcanii și balcanismul) atestă ceea ce Mishkova numește „varietatea balcanismelor occidentale și răsăritene”. Cu toate acestea, modul în care se văd balcanicii pe ei înșiși ca reflectați prin alții reprezintă contribuția esențială a Dianei Mishkova la literatura pe subiect.
Beyond Balkanism acoperă patru mari perioade de „regionalizare academică”, pornind de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, trecând prin perioada interbelică, apoi anii 1960 și 1970, apoi peisajul postcomunist cu ale lui conceptualizări friabile. Unele din cele mai interesante secțiuni ale cărții poartă cititorul printr-un întreg labirint de subregiuni și perioade istorice, adăugând acestui excelent efort academic o tușă enciclopedică. Autoarea este pe deplin îndreptățită să evalueze cum anumite proiecte balcanice din perioada Războiului Rece au fost, de fapt, impulsuri naționaliste „sub acoperire” (Iugoslavia, Albania, România).
Per total, proiectului balcanic postbelic „i-au lipsit coerența ideologică, musculatura politică și respirația vizionară a predecesorilor săi interbelici, comunist sau liberal”. Lipsa de interes pentru Balcani ca subiect epistemic după 1945 s-a schimbat brusc odată cu războaiele de succesiune din fosta Iugoslavie. Deși a avut loc doar pe o suprafață mică a peninsulei, conflictul a fost denumit „balcanic”. Vechile stereotipuri ale unei regiuni turbulente—„butoiul cu pulbere” al Europei—au ieșit atunci la suprafață mai puternice ca oricând, iar cartea demonstrează cum acest proces a fost acompaniat de o reconfigurare radicală a gândirii despre regiune.
Datorăm unora ca Maria Todorova, Stefan Troebst, John Lampe, Misha Glenny și, mai recent, Timothy Snyder și Katherine Younger (The Balkans as Europe, 1821-1914) popularizarea subiectului în cercurile academice occidentale, dar datorăm unora ca Diana Mishkova analiza comprehensivă a mai mult de un secol de conceptualizări și auto-conceptualizări ale balcanismului. Utilizarea peiorativă a termenului de „Balcani”, care subliniază caracterul de alteritate al regiunii și propune o perspectivă eurocentrică, a fost întâmpinată cu multă critică legitimă în anii din urmă.
La urma urmelor, Balcanii rămân o ficțiune și un alter ego al Occidentului. Metafora hărții mentale pe care o propusese Todorova și studenții ei a jucat un rol-cheie în consolidarea unei discipline puternic desconsiderată în Vest (cel puțin la început). Beyond Balkanism demonstrează cât se poate de persuasiv cum „a vorbi despre Balcani ignorând cum anume au fost «Balcanii» definiți ca obiect al cunoașterii a devenit problematic”.
Fiecare regiune a fost alcătuită de propria ei istorie, propria ei interacțiune de evenimente istorice, tradiții, memorii și moșteniri. Nimeni n-ar fi prezis la sfârșitul anilor ’90, spre exemplu, că România și Bulgaria vor adera la Uniunea Europeană. Întregul discurs asupra Balcanilor s-a schimbat radical în ultimii ani, iar cartea Dianei Mishkova este un reminder al faptului că avem nevoie să reevaluăm înțelegerea noastră asupra regiunii și strategiilor discursive asociate.
Concluzia istoricei bulgare este grăitoare („toate istoriile conțin «geografii multiple»”) în sensul în care ea confirmă complexitatea derivată din conceptualizări regionale multiple și adesea conflictuale: „Nu există o singură istorie «comună» care să poată fi reificată de către experți, care poate fi gândită ca aparținând unui mănunchi specific de caracteristici ce pot servi în mod legitim la construirea unei regiuni. Asistăm, în schimb, la diferite conceptualizări informate istoric, diferite «povești» și maniere de concepere a regiunii ca spațiu unitar”.