Ceva proaspăt astăzi, albumul „Fyah”, lansat în 15 februarie 2019 de Theon Cross, despre care am mai vorbit la Dicționarul de sunete rare.
Theon Cross e una din personalitățile cheie de pe scena contemporană de jazz de la Londra, și face parte dintr-un grup din ce în ce mai mare muzicieni tineri londonezi care se sprijină unii pe alții, lărgind și remodelând granițele jazz-ului britanic.
A cântat în turnee și a înregistrat în studio între alții cu Makaya McCraven și cu Sons of Kemet, și apare pe faimoasa compilație „We Out Here”, a neobositului căutător și promotor de muzicieni tineri Gilles Peterson.
Proiectul personal al lui Cross e un trio din care mai fac parte saxofonista Nubya Garcia și bateristul Moses Boyd, cărora li se alătură punctual și alți muzicieni, cum a fost cazul albumului de care vorbim azi, între care îi amintim aici Wayne Francis, saxofon tenor, Artie Zaitz, ghitară electrică, Tim Doyle, percuție, și Nathaniel Cross, tubă.
Theon Cross cântă și el la tubă, un instrument specific mai degrabă fanfarelor balcanice, folosit în jazz în perioada sa timpurie, pe vremea stilului New Orleans, și înlocuit în timp mai întîi de de contrabass, apoi de bassul electric.
Cazul lui Cross e însă ieșit din comun, pentru că nu întîlnești prea des un tubist care să fie și lider de grup.
În afară de asta, Theon Cross transformă transformă liniile tradiționale de bas ale tubei din stilul New Orleans timpuriu într-un fel de muzică dance, și face asta folosind sonoritățile electronice conte1mporane.
