Una din caracteristicile ultimei decade a secolului 20 a fost în plan muzical o neobișnuit de diversă aglomerare de genuri aflate la din ce în ce mai poroasa graniță dintre mainstream (muzica cu succes comercial, muzica „populară”, muzica pop) și underground (spațiu prin definiție destinat creației, inovației și experimentului artisic, al alternativelor și încercărilor de tot felul, cu mai puțin succes la public, dar foarte gustat de cronicarii muzicali). O coabitare, cum ar veni între, distracție și inovație artistică.
Unul din aceste genuri se numește trip hop (cunoscut și sub numele de downtempo), a apărut în Marea Britanie, și este asociat de cele mai multe ori acelui Bristol sound, sunetul specific orașului unde au activat trupe și interpreți ca Massive Attack, Portishead și Tricky.
E descris îndeobște ca o fuziune între hip hop și muzică electronică dusă la extrem, adică pînă când nici una din aceste două forme muzicale nu mai e recognscibilă.
Poate incorpora funk, jazz, dub, soul, muzică psihedelică, house, rythm & blues, drum & bass, și pentru că are de cele mai multe ori la bază experimentul, e iubit în general de critici.
Massive Attack, Tricky, Portishead, dar și Wagon Christ, sau Hooverphonic, o trupă belgiană înființată în 1995, categorizată inițial ca fiind trip hop, dar care și-a extins rapid sunetul pînă în punctul în care nu a mai putut fi descris ca aparținînd unui singur gen, fiind un amestec de electropop, rock alternativ, electronica și muzică psihedelică.
Noi ascultăm acum „Sarangi” de pe albumul lor de debut, „A New Stereophonic Sound Spectacular”, din 1996, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de piesa „Wardrope”.
Căutați deci Dicționarul de sunete rare la EuropaLiberă.org.
