Se spune despre producătorul britanic Luke Vibert că face parte din acea tagmă a „experimentaliștilor” muzicii de club europene ale căror lucrări conțin structuri sonore ce aparțin mai multor genuri, în același timp.
S-a născut în 1973 la Redruth, Cornwall, Anglia, și prima sa experiență muzicală a fost într-un grup punk puternic influențat de faimoșii Beastie Boys.
S-a mișcat apoi rapid spre ceea ce specialiștii numesc post-techno electronica, nu înainte însă de a trece prin rap și hip-hop (un gen despre care Luke Vibert spune că îi este mereu aproape, dar variantele sale instrumentale).
A cântat hip-hop, un hip-hop experimental și pe alocuri ambiental, sub numele de Wagon Christ, drum’n bass sub numele de Plug, ba chiar și IDM (intelligent dance music) și neo-electro, în colaborare cu Jeremy Simmonds pe albumul „Weirs”, din 1993.
În 2001, lansează sub numele de Wagon Chist albumul „Musipal”, un album despre care cronicarul Spencer Owen de la publicația electronică Pitchfork spune că ar putea suna prea divers pentru unii, deși, spune Owen, diversitatea e un plus. Prea divers, adică probabil foarte multe genuri diferite adunate laolaltă într-o construcție sonoră stufoasă, și de aceea aparent obositoare.
Interesant e că această cronică din Pitchfork apare sub etichetele electronic și jazz, iar asta spune un lucru esențial despre muzica lui Vibert de pe „Musipal”, chiar dacă Spencer Owen nu pomenește nici măcar o singură dată cuvântul jazz în cronica sa - anume că experimentul se poate transforma cu ușurință uneori într-una din artele frumoase.
