Vladimir Tismăneanu

Embed Răspândește

Alfabetul extremismului

de Europa Liberă Moldova

Embed Răspândește

Codul a fost copiat

Codul URL a fost copiat

---

Nici o sursă media

0:00 0:03:23 0:00

Link direct

• 40 kbps | MP3

Player pop-out

Caruselul ideilor, angajamentelor și patimilor politice în veacul XX este amețitor. Mai ales când vine vorba de radicalisme, de pasiuni, iluzii și minciuni, spre a relua titlul cărții postume a lui François Furet. Hitler ar fi spus că dintr-un comunist poate face un bun nazist, niciodată însă dintr-un social-democrat (apud Hermann Rauschning). Tot Hitler, imbătat cu propriile obsesii, spunea că isi urmează destinul cu certitudinea unui somambul. Salturile mortale de la o extremă la alta se explică tocmai prin similitudinea fanatismelor ce le motivează. Jacques Doriot (1898—1945), fascistul francez, lider al asa-zisului „Partid Popular Francez”, fusese membru al CC al PCF și deputatul circumscripției roșii, St Denis. Mussolini a pornit ca socialist radical, chiar internaționalist. A fost idolul tinerilor Antonio Gramsci și Palmiro Togliatti. In ale sale „Caiete din inchisoare”, Gramsci îsi amintea de vremurile când peripatetiza în compania lui Mussolini...

Ideologul fascist Nicola Bombacci a fost inițial comunist, dar a murit împușcat, în aprilie 1945, ca ideolog al odioasei Republici de la Salò, socialistă, fascistă și exterministă, înfrățit cu amicul său Benito, reîntors la fantasmele roșii ale juneții sale, sub patronaj nazist. Chiar A. C. Cuza, antisemit epidermic, era, în junețe, un fel de socialist. August Bebel a spus, și nu greșea, că antisemitismul e socialismul proștilor. Stalin l-a definit, în anii 30, drept canibalismul epocii noastre, doar că nu a ezitat să devină el însuși un canibal. In ultimii ani de viață, dictatorul sociopat lansa acuzații delirante la adresa medicilor evrei și pregătea deportarea în masă a evreilor, cei pe care propaganda oficială îi stigmatiza drept „cosmopoliți fără rădăcini”, spre viitoare lagăre de concentrare (în curs de pregătire). Denigrat de stânga, Friedrich Nietzsche a fost criticul cel mai virulent al antisemitismului. L-a disprețuit visceral. Îl considera vulgar, resentimentar, abject. Nu însă și contemporanul său, Karl Marx, cel care echivala, asemeni lui Richard Wagner, Banul cu Evreul, iudaismul cu capitalismul, cu sistemul bancar. Chiar si în corespondența sa privată cu Friedrich Engels și alți camarazi de idei, Marx nu ezita să utilizeze „argumente” de acest gen, dacă despre argumente vorbim.

Anticapitalismul, antiliberalismul și antisemitismul unesc cele două extreme (nu doar ele, dar în primul rând ele). Crimele în masă ale secolului XX s-au produs în numele acestor trei „anti”. Exemplele abundă. Noile populisme apelează la vechile clișee etnocentrice și xenofobe, nu pregetă să exploateze, cinic și manipulativ, temeri, fobii și resentimente individuale și colective. Extremismul funcționează ca un alfabet: spui a, urmează b, și c, și d, etc.

În aceste vremuri, când inflația de faimă se asociază cu ignorarea adeseori spectaculoasă a valorilor reale, opera lui Leszek Kołakowski (1927—2009) susține tradiția gândirii neînregimentate și a dreptului inalienabil al persoanei umane la demnitate, onoare și libertate.

Embed Răspândește

Blog Vladimir Tismăneanu

de Europa Liberă Moldova

Embed Răspândește

Codul a fost copiat

Codul URL a fost copiat

---

Nici o sursă media

0:00 0:05:54 0:00

Link direct

• 40 kbps | MP3

Player pop-out

Editura Norton a publicat în 2005 o nouă ediție, într-un masiv volum de peste 1.200 de pagini, a monumentalei trilogii despre istoria marxismului datorată lui Leszek Kołakowski, celebrul filosof polonez prigonit de regimul comunist, unul dintre inspiratorii sindicatului liber Solidaritatea. Nu cunosc un alt gânditor care să fi fost mai activ implicat decât Kołakowski în demistificarea totalitarismului comunist și în demolarea substratului constrângător al radicalismului marxist.

Pretinzând că oferă soluții pentru salvarea ființei umane, scria cândva gânditorul polonez, marxismul, această grandioasă fantezie filosofică, nu a făcut decât să perfecționeze universul sclaviei. Tocmai pentru că în tinerețe a fost sedus de ideologia marxistă, Kołakowski a făcut din critica acestei doctrine unul dintre scopurile principale ale acțiunii sale intelectuale. Conștiința acestui etern rebel ex-marxist este exemplară pentru bătăliile ideologice ale timpurilor noastre. În ce mă privește, am învățat de la Kołakowski cât de importantă este repudierea monismului cu pretenții de infailibilitate și a determinismului teologic în explicarea faptelor istorice. Am învățat, de asemenea, că intelectualii au o responsabilitate politică, deci că nu se pot juca de-a ideile fără să le pese de consecințele propriilor construcții speculative.

Contribuțiile lui Kołakowski se situează în teritorii extrem de diverse, de la literatura la metafizică, morală, antropologie și istoria ereziilor religioase. Ideile sale despre libertatea spiritului și dreptul la revoltă într-o lume a alienării colectivist-birocratice și ideologice îl apropie de gândirea lui Jan Patočka și a discipolului acestuia, Václav Havel. Născut în 1927, a aderat la partidul comunist în 1946, convins că participa la crearea unei noi culturi întemeiate pe generozitate, încredere și romantism revoluționar. Asemeni atâtor intelectuali antifasciști, a crezut și el în cântecul de sirenă al fraternității comuniste. După moartea lui Stalin, Kołakowski a devenit una dintre vocile cele mai importante și lucide ale revoltei spiritului împotriva anchilozei dogmatice. Fidel opțiunii sale antidictatoriale, filosoful s-a solidarizat cu mișcarea studențească din 1968 soldată cu masive arestări. Privat de dreptul de a preda și de a publica, Kołakowski a ales calea exilului. A păstrat din tradiția stângii democratice pasiunea pentru valorile justiției sociale și ale egalității, moderate însă de o tot mai pronunțată convingere că libertatea individului este premisa existenței unei societăți decente.

Cu ani în urmă, în paginile revistei alternative de cultură AGORA, editată în Statele Unite și difuzată clandestin în România, am publicat un scurt eseu despre Kołakowski, probabil printre primele în limba română. Mărturiseam atunci, și mă bucur să o fac din nou, profunda mea admirație pentru opera și biografia unuia dintre cei mai autentici gânditori umaniști ai timpurilor noastre atât de dureros marcate de atacurile împotriva demnității umane.

Fie-mi permis să citez aici câteva rânduri extrem de actuale din prefața la una din edițiile mai noi ale Curentelor principale ale marxismului: „Această filosofie (marxismul) a implicat unele consecințe practice care au provocat indescriptibile mizerii și suferințe omenirii: proprietatea privată și piața trebuiau abolite și înlocuite de planificarea universală și atotcuprinzătoare - un proiect cu totul imposibil”.

Marxismul, dincolo de intențiile creatorului său, nu avea cum să evite, odată tradus în realitate, construcția unui sistem menit să distrugă libertatea umană. Baza acestui experiment a fost doctrina luptei de clasă ridicată la rang de adevăr revelat: „Ideologia comunistă pare să fie într-o stare de rigor mortis, iar regimurile care încă o utilizează sunt atât de dezgustătoare încât resurecția ei ar putea să pară imposibilă. Să nu ne grăbim să facem însă această profeție (ori anti-profeție). Condițiile sociale care au hrănit și au utilizat această ideologie pot să renască: poate - cine știe? - virusul este în stare latentă, așteptând următoarea șansă. Visele despre societatea perfectă aparțin bagajului permanent al civilizației noastre”.

Celor care se întreabă de ce ne mai ocupăm de marxism, ori de ce este nevoie să condamnăm ideologia și practica regimului comunist, avertismentul atât de lucid propus de Leszek Kołakowski ar trebui să le dea de gândit. Infernul concentraționar a fost pavat cu bunele intenții ale diverșilor profeți care au crezut că dețin rețeta fericirii universale.