Benjamin Kilchhofer e un muzician și grafician din Basel, Elveția, care afirmă pe pagina lui de internet: „I am not a performing artist”, adică nu apare pe scenă în fața unui public, stă cumva ascuns de lumina reflectoarelor, și din cauza asta „nu e vizibil în cultura contemporană”, cum afirmă casa de discuri Marionette, care a lansat în 2018 albumul „The Book Room”, primul LP al lui Kilchofer.
Cei de la Marionette spun despre „The Book Room” că e „jurnalul muzical al lui Kilchhofer, biblioteca sa de emoții. E un basm, un loc imaginar căruia i-au dat formă culturi exotice, o evadare din societatea modernă, un colaj de experiențe reale și imaginate”.
Nu știu ce e aceea o experiență imaginată (dacă nu e reală, ci imaginată, nu mai e experiență, nu?), dar acest, să-i zicem, oximoron (o fi însă un lucru imaginat neapărat opus unui lucru real?), acest oximoron, așadar, pare să se potrivească foarte bine cu ce se aude în muzica lui Kilchhofer - sunete calde, organice, omenești, produse cu sintetizatoare modulare, despre se spune că sînt prin definiție reci, fiind mașini.
Mai precis, o combinație de folclor exotic, tobe tribale reale, minimalism clasic, muzică exprimentală atonală, muzică electronică timpurie și krautrock.
Noi ascultăm acum piesa „Plyn”, de pe albumul „The Book Room”, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de „Lubbari”, de pe același album.
Căutați deci Dicționarul de sunete rare la EuropaLiberă.org.
