În anii ’70, Jacek Kuroń și Karol Modzelewski au devenit inspiratorii proiectului de conlucrare dintre intelectualii critici și muncitorii revoltați. În 1976, prindea ființă Comitetul de Apărare a Muncitorilor (KOR), strămoșul și catalizatorul Solidarność, din care făcea parte, pe lângă Michnik și Kuroń, unul din liderii veniți din altă zonă socială, fără tradiții comuniste în familie, Antoni Macierewicz. În august 1980, Kuroń, Macierewicz, Modzelewski, Michnik și alți activiști anti-totalitari l-au consiliat pe Lech Wałęsa în negocierile cu guvernul comunist care au culminat în recunoașterea dreptului la existență legală al sindicatului liber și auto-guvernat Solidarność. Au fost cu toții arestați după proclamarea Legii Marțiale, în decembrie 1981. Odată eliberați, au participat la activitățile clandestine ale „Solidarității”. În primăvara anului 1989 au participat la negocierile cunoscute drept Masa Rotundă. Macierewicz a devenit tot mai critic la adresa camarazilor pe care îi vedea prea dispuși să le acorde comuniștilor mai multe concesii decât era cazul. Dezacordurile ideologice de odinioară s-au transformat în ireconciliabile conflicte de viziuni politice.
Karol Modzelewski a devenit senator, Jacek Kuroń a intrat în guvernul „Solidarității” ca ministru al Muncii. Au scris cărți importante despre tranziția post-comunistă și au participat din plin la marile dezbateri publice. Filosofia noului evoluționism, sintetizată de Adam Michnik într-un celebru eseu, a fost de fapt rezultatul gândirii unui grup de intelectuali critici, între care un rol proeminent l-au jucat Kuroń și Modzelewski. Cei doi au parcurs în câteva decenii calea de la revolta anti-totalitară de inspirație stângistă la un liberalism civic pentru care drepturile individului sunt cheia de boltă a unei comunități democratice. Au rămas fideli proiectului unei cetăți eliberate de frică și suspiciune, al unui spațiu în care oamenii să trăiască într-adevăr liber, fără spaima că pot fi încarcerați numai pentru că nu sunt de acord cu o virgulă din ceea ce susțin cei aflați la putere.
În autobiografia sa, „La foi et la faute: à la rencontre et hors du communisme”, tradusă la Fayard în 1991, Kuroń spunea: „Consider că originea condițiilor sociale ale paranoiei rezidă în faptul că existența umană este condiționată de repartizarea socială contemporană a muncii. Unificarea tuturor acestor sarcini se efectuează la nivelul unei vaste societăți din care țâșnesc forțe pe care nimeni nu le poate stăpâni. Totuși, în societățile democratice, oamenii se organizează pentru a controla aceste forțe și, până la un punct, a le domina; în orice caz, știu că le pot stăpâni. Numai totalitarismul îl deposedează pe individ — face din noi toți ființe izolate și dezarmate în fața unor forțe gigantice și dirijate împotriva noastră, care rezultă din propria noastră cooperare. …Să privim adevărul în față: forma de gândire paranoică este corolarul atitudinilor care ne sunt impuse de către condițiile sociale maladive ale totalitarismului. În aceste condiții, căutarea constantă a provocării și a unui complot urzit de inamici omnipotenți nu are nimic excepțional, este caracteristica însăși a unei imaginații bolnave”. (p. 422) La baza acestor considerații stau cu siguranță și reflecțiile lui Leszek Kołakowski, foarte influent printre cercurile intelectuale polone din epocă, cel care scria în 1971 (în „In Stalin’s Countries: Theses on Hope and Despair”) despre posibilitatea de a contesta un sistem măcinat de contradicții ireductibile printr-o rezistență socială care să exploateze aceste contradicții. Cu alte cuvinte, era avansată ideea unei presiuni graduale, efective, pe termen lung, vizând eliberarea socială și națională (p. 49 din eseul citat). Așa a apărut KOR, din această schimbare fundamentală de paradigmă a opoziției. Așa a apărut și „Noul Evoluționism” al lui Adam Michnik. Și deși această viziune a fost relativ îmbrățișată și în Ungaria (prin György Bence și János Kis) ori Cehoslovacia (prin Václav Havel și alții asociați Cartei 77), nicăieri nu a avut succesul parțial, dar real, din Polonia. Iar trecerea de la „disidență” la „opoziție”, pe o linie terminologică mai fină și nuanțată, este perfect și dramatic ilustrată de evoluția politică a lui Jacek Kuroń, alături de cea a lui Karol Modzelewski.
