În privința lui Lucrețiu Pătrășcanu, Petre Pandrea refuza orice speculație privind dubiile acestuia în legătură cu modelul sovietic. Firește, spre deosebire de un Răutu, și el intelectual, Pătrășcanu nu era un stalinist fanatic, ostatec al celui mai pustiitor jdanovism. În egală măsură, noțiunile sale despre internaționalism, partinitate în filosofie, justiția de clasă și toate celelalte elemente ce țin de dogma dictaturii proletariatului nu difereau fundamental de cele ale colegilor săi mai puțin sofisticați intelectual. Scrie Pandrea: „Sunt sigur că L. Pătrășcanu a murit comunist. Alegațiunile cu renegarea lui și convertirea la naționalismul xenofob nu pot fi decât stupidități. Acești oameni au vrut și vor ameliorarea revoluției fără a se atinge de fondul doctrinar”.
E de menționat că subtilul observator al penibilei scene politice naționale din anii ’50 care este Pandrea nu se ocupă aproape deloc de Dej și apropiații acestuia. Explicația provine poate din fixația sa intelectuală: pur și simplu nu poate crede că sistemul operează pe baza deciziilor luate de niște agramați, figuri marginale propulsate în vârful piramidei de un accident istoric numit ocuparea României de către Armata Roșie.
Ar mai fi multe de glosat pe marginea acestei comori memorialistice. Puțin importă dacă Pandrea are dreptate în fiecare detaliu. Ce contează este că el propune o caracterologie unică prin intuiții și rafinament psihologic a noii clase politice, tot astfel cum, eliberat de inhibiții doctrinariste, regândește rolul lui Nae Ionescu în facerea și desfacerea jocurilor politice și spirituale ce aveau să ducă la prăbușirea democrației românești. În acest sens, portretul făcut metafizicianului demonic-genialoid este egal ca adâncime reflexivă cu paginile cele mai tulburătoare datorate unor Mihail Sebastian, Mircea Eliade sau Mircea Vulcănescu.
Pentru cei care vor să înțeleagă destinul comunismului românesc, sunt extrem de importante paginile despre Petru Groza, Mihail Ralea, Mihail Ghelmegeanu, Avram Bunaciu, Constanța Crăciun, dar mai ales cele dedicate lui Ion Gheorghe Maurer. În optica lui Pandrea, apărarea comuniștilor în ilegalitate ținea de onestitate și echitate. Niciodată nu și-a propus intrarea într-o formațiune pe care o vedea drept „un partid de derbedei”. Termenul este dur, dar ceva adevăr există acolo: marginalitatea socială, alienarea cu mediul de origine (social, etnic) ca formulă existențială, disprețul pentru lege, tradiție, rigoare etică, toate acestea au fost efectiv elemente persistente în experiența comunistă românească. Cât îl privește pe Maurer, marele câștigător al atâtor oribile reglări de conturi, verdictul juristului Pandrea este casant, inclement și totalmente la obiect: „Pentru postul de Lenin valah a candidat Lucrețiu Pătrășcanu. N-avea stofă nici de Lenin, nici de Stalin. A fost lichidat de Ana Pauker, devenită o... Stalină valahă, cu al său Beria, nenorocitul de Teohari. A fost lichidată și Ana Pauker, și Luca, și Teohari, și Chișinevschi. A fost lichidat, în a doua repriză, și Leninul valah, bietul Lucrețiu Pătrășcanu, singurul candidat la leninat băștinaș. A fost spurcat cu lături și fecale; făcut cu ou și oțet în comunicatul în care se anunța execuția. Cine-i Leninul valah? E un om cu voință clară, care știe ce vrea și ce face, un om cu o voință năprasnică, un om jignit de mulți, cu complexe de inferioritate și cu supracomplexe, de supra-superioritate. E vorba de Jenică Maurer, vechiul meu amic, Zechkumpane, avocat, amic de bară și de zaiafeturi, de licee militare, de pușcării și de mese îmbelșugate”. Pentru oricine cunoaște rolul lui Maurer în propulsarea lui Ceaușescu drept succesor al lui Gheorghiu-Dej, acest pasaj din Petre Pandrea sună absolut premonitoriu.
Spre deosebire de Belu Zilber, cinic, scăpărător de inteligent, versatil și capabil de năucitoare ignominii justificate cum altfel decât dialectic, Petre Pandrea a fost un moralist pentru care verticalitatea era condiția supraviețuirii. Și unul, și altul au fost victimele unei istorii intrate în delir. Ambii au lăsat posterității mărturisiri cruciale pentru priceperea timpurilor de teroare și terfelire sistematică a demnității umane. Pentru cei care vor să găsească un minim sens în ceea ce s-a întâmplat în România în sumbrii ani ai stalinismului dezlănțuit, Memoriile mandarinului valah reprezintă un document inestimabil.
