Recomand cât pot de călduros două cărți despre destinul culturii românești sub comunism. Cea dintâi este scrisă de Luminița Marcu, asistentă universitară de literatura română la Universitatea din București și la cea din Salamanca, a doua, de fapt cel de-al treilea volum dintr-o lucrare de mare anvergură la care lucrează de ani de zile, e datorată istoricului Cristian Vasile de la Institutul "N. Iorga" al Academiei Române. Volumul Luminiței Marcu, apărut la editura Cartea Românească, se ocupă de principala revistă literară românească din anii '50 și '60, "Gazeta Literară". Este o carte de analiză a ideologiei oficiale, dar și a modului cum se reflectă aceasta în opțiunile, explicite sau implicite, ale redactorilor și colaboratorilor revistei.
Ne intâlnim aici cu personaje influente (Leonte Răutu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, Paul Georgescu), politrucii epocii, sacerdoții ortodoxiei oficiale, cenzorii și supraveghetorii "purității ideologice", unii fanatici (Ion Vitner, Mihail Novicov), alții cinici (Petru Dumitriu, ani de zile director al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă-ESPLA), dar și unii tineri intelectuali, precum regretatul Matei Călinescu, care, în pofida călcâiului de fier al "liniei partidului", reușeau să salveze ceva din onoarea culturii românești. Este discutat faimosul caz Alexandru Jar din 1956 în contextul destalinizării avortate din România.
Cartea ne îndeamnă la nuanțe, nu însă la relativizări pernicioase. Comunismul a fost o ideologie totalitară, iar instituțiile culturale au fost instrumente în aplicarea ei. Luminița Marcu are nu doar o admirabilă sensibilitate estetică, ci și inteligență morală, ceea ce conferă cărții valoare durabilă și o face indispensabilă pentru orice demers menit să explice modul în care a funcționat universul simbolic al dictaturii comuniste.
Pentru a scrie această impresionantă lucrare, apărută în colecția "Istorie Contemporană" la editura Humanitas, Cristian Vasile a făcut cercetări temeinice în arhivele CC al PCR, a descoperit documente revelatoare care explică tranziția de la epoca Dej, dominată în planul politicilor culturale de modelul jdanovist, importat din URSS, la linia național-stalinistă din perioada Ceaușescu. Istoricul descoperă filiațiuni mult timp ocultate, reconstituie momente-cheie din istoria culturală (film, teatru, beletristică), demistifică varii legende țesute de scribii regimului. Cartea este o contribuție esențială la istoria intelectuală a României sub comunism. Cristian Vasile observă că peisajul nu era unul monocolor, că, îndărătul unui unanimism specios, pulsau direcții adeseori inovatoare. Lucrarea este o invitație la onestitatea memoriei culturale, la înțelegerea distribuției autorității simbolice în acele vremuri când o singură ideologie pretindea să dețină monopolul definitiv și irevocabil al adevărului. Autorul cunoaște ca nimeni altul labirintul birocrației culturale din acei ani (secția specializată de la CC, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Direcția Presei și Tipăriturilor, Centrala Editurilor), iar cartea poate fi utilizată și ca ghid în acel spațiu rarefiat și opac.
De ce sunt atât de importante volumele semnate de Luminița Marcu și Cristian Vasile? În primul rând, pentru că ele contribuie la salvarea memoriei și desfid, în chip informat și cu perspicacitate analitică, tendințele actuale de romantizare, idealizare și idilizare a "proiectului comunist". În al doilea rând, pentru că sunt foarte bine scrise, exemplare ca rigoare metodologică. În al treilea rând, pentru că stalinismul românesc, atât în faza sa radicală, cât și în aceea de hibrid între leninism și ultra-naționalism, își află puternice și decelabile prelungiri în spațiul cultural de azi, inclusiv la nivelul mentalităților. Asemenea cărți contribuie la o prea mult amânată confruntare cu un trecut traumatic, inclusiv cu fenomenul prea puțin explorat al colaboraționismului. Aceste două volume nu închid, ci deschid o fertilă agendă de cercetare. Le recomand din inimă.