Vladimir Tismăneanu

Iubirea cea mare a tânărului Nicu Ceaușescu a fost Donca, fiica ideologului partidului Paul Niculescu-Mizil. Mi-i amintesc pe Nicu și pe Donca, prin 1969, la reuniunile care aveau loc în clădirea sălii de sport a liceului nostru, la etajul întâi, lângă sala de festivități și laboratorul de științe naturale. O stație de amplificare transmitea cântecele epocii, Beatles, The Animals, Bee Gees, The Rolling Stones. Nu începuseră încă acele sinistre campanii anti-cosmopolite, nu eram constrânși să ascultăm muzica aprobată de aparatele ideologice.

În fiecare zi, Nicu se ducea să o ia pe Donca, mai mică decât noi cu doi ani, de la Liceul „Caragiale” din Piața Dorobanți. Toți copiii Mizil, ca și Irina și Sandu Bârlădeanu, ca și Gheorghe și Ileana Preoteasa, au fost elevi acolo. Nicu a fost foarte apropiat de fratele mai mic al Doncăi, Serghei, cel care a urmat apoi Institutul de Arte Plastice. În timpul facultății s-a produs tragedia, nu voi intra în detalii. Fapt este că Elena Ceaușescu nu privea cu ochi buni relația cu Donca și că a făcut tot ce putea - și putea enorm - pentru a pune capăt acestei legături. Se repeta pattern-ul din cazul Valentin - Iordana Borilă? Probabil că da. După un moment cumplit pentru Donca și familia ei, cei doi tineri s-au despărțit definitiv. Donca fusese poate singura persoană care îi putea spune lui Nicu absolut orice, pe care o asculta și de a cărei părere ținea seama. Mi-a povestit odată Stelian Moțiu (absolvent de Drept, coleg cu Adrian Năstase, scurt timp secretar al UASCR, apoi redactor-șef la Viața Studențească și Amfiteatru) cum, după ce-l conduseseră pe Nicu la aeroport, a rămas cu Donca puțin la taclale. Donca i-a mărturisit că este conștientă cât de puțin respectat este Nicu de toți acei trepăduși din jur, că nu știe de ce se complace în acea companie. Paul Niculescu-Mizil a promis la un moment dat că va vorbi despre relațiile dintre familia sa și familia Ceaușescu. Nu știu să o fi făcut (a murit în 2008). Precum cei mai mulți foști lideri comuniști, a dus cu el în mormânt atâtea taine, frustrări, spaime, reproșuri și aversiuni nemărturisite.

Am scris despre ostilitatea acerbă a familiei Ceaușescu în raport cu mariajul lui Valentin cu Iordana Borilă în urmă cu mai mulți ani, când s-a aflat că fosta noră a lui Nicolae Ceaușescu s-a întors în țară, din Statele Unite, împreună cu fiul ei și al lui Valentin, Daniel Valentin.

Dacă în cazul Iordanei, Elena Ceaușescu avea rezerve legate de originea ei etnică, despre Donca se spunea că ostilitatea ar fi provenit din convingerea Elenei că era un copil înfiat a cărei ereditate ar fi fost necunoscută. Nu știu care este adevărul, dar acestea erau rumorile care circulau în cercurile bine informate. Oricum, este limpede că funcționau fobii genetice. Mizil era un loialist, un membru al cercului intim, un fidel al lui Ceaușescu încă de la începutul anilor ’60. Dar acest lucru nu era suficient pentru a calma aprehensiunile maladive ale Elenei. Ulterior, cuplul Ceaușescu a decis să elimine din numele de familie terminația „Mizil”, li se părea că introduce un fel de nepermisă distincție aristocratică. Politic, Mizil era de fapt emasculat din clipa când a fost trimis să conducă Centrocoop-ul. Gloria ideologului se sfărâmase, era și el acum doar unul dintre figuranții fără voce și fără șira spinării de la masa puterii absolute...

Zaza Ioanid s-a stins din viață în anii 2000. N-a terminat liceul la „24”. La un moment dat, cred că prin clasa a VIII-a, s-a mutat la Liceul „32” de pe Bulevardul 1 Mai. Directoare era profesoara Anuța Bughici, soția ilegalistului Simion Bughici, fost ambasador la Moscova, succesorul Anei Pauker ca ministru de Externe al RPR, numit de Ceaușescu, pentru scurt timp, ministru al Industriei alimentare. La „32” ajungeau copiii cu probleme de disciplină. Acolo au nimerit Dinu și Vlad Brucan, Alexandru Suder și alții.

În casa familiei arhitectului Octav Doicescu, la colțul dintre strada Herăstrău și actualul Bulevard Mircea Eliade (pe-atunci „Mihail Kalinin”, după numele președintelui-marionetă al URSS în timpul lui Stalin), deci în casa în care locuiau nenumărați veri, verișoare, unchi, mătuși, nepoți și nepoate (noi îi spuneam „casa cu mătuși”), inclusiv pictorul Costin Ioanid, soția sa Ada și fiul lor Zaza, am revenit prin 2008 pentru o discuție La Divanul Dilemei Vechi. Erau acolo minunata jurnalistă Lena Boiangiu, Radu Cosașu, Andrei Pleșu, Cristi Ghinea, dacă-mi amintesc bine. Casa aparținea atunci lui Dinu Patriciu. Vizavi, pe strada Herăstrău, locuiau pe vremuri generalul Mihai Burcă, soția sa Galia (fostă soră de caritate la spitalul Brigăzilor Internaționale, bună prietenă a mamei mele), fiul lor, arhitectul Constantin (Ticu) Burcă, născut, ca și sora mea Vichi, în 1941, în timpul războiului, în evacuare, în URSS, și fiicele lor Victoria (tot Vichi) și Tania.

Tot pe Herăstrău locuia colonelul de Securitate Vasile Gheorghe. Fiica sa, Victoria, mi-a fost la un moment dat colegă de clasă la „24”. Puțin mai încolo era vila familiei Gaston Marin. Lângă ei, vila familiei Osman: sora lui Dej, Victoria, era căsătorită cu un ilegalist pe numele său Hristache Osman, directorul ITB. Tiran generos cu favoriții săi, Dej a aranjat pentru familiile Gaston și Osman să se mute în vile noi: primii pe strada Tolstoi, la colț cu Primăverii, ceilalți pe Bulevardul Aviatorilor, vecini cu familia Borilă care se mutase în ceea ce este acum sediul PNL. Clădiri noi, faianță verde, mozaicuri triumfaliste, stilul Cezar Lăzărescu era în grațiile zeilor din Olimpul comunist. Jackie Gaston a studiat biologia, s-a căsătorit cu Radu Osman, au emigrat apoi în Israel. A ajuns să emigreze chiar și Gheorghe Gaston Marin, cel care a dirijat giganticul aparat al planificării în perioada Dej. Fiul cel mare al lui Gaston, Minu, a fost căsătorit cu Irina Cajal. A murit acum mai mulți ani. Apucase să scrie o prefață a unui straniu volum de memorii ale lui Gaston, o pledoarie stângace și plină de omisiuni pentru presupusa înțelepciune a politicii economice dejistă.

Alt prieten al lui Nicu Ceaușescu, dar nu unul apropiat, a fost Vladimir Doicaru, coleg cu noi de școală la Liceul „24”. În prima perioadă, Vladi locuia pe strada Teheran (pe-atunci numită „Fabrica de spirt”), vizavi de școală, pe diagonală. Tatăl său era generalul Nicolae Doicaru, dar, evident, noi habar n-aveam cine era acesta (șeful Direcției de Informații Externe, fost șef al regiunii de securitate Constanța în cea mai cruntă perioadă a terorii staliniste). În fața casei lui Vladi se afla o gheretă cu un milițian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el tot așa cum nu auziseră de Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etanș separate. Peste ani, Vladi, care a studiat fizica laserilor la Academia Militară din București, avea să semneze împreună cu Nicu (Nicolae N. Ceaușescu) și cu un al treilea autor o carte de specialitate care, dacă nu mă înșel, a primit Premiul Academiei. Îmi amintesc că era prin 1980, ne-am dus împreună cu Mariana Ioan la „Bolta Rece”, Vladi a scos din servieta diplomat volumul în cauză și mi l-a arătat cu mândrie. Când am văzut numele autorilor, nu m-am putut abține să-i spun: „Și astfel fiul gorilei a devenit gorila fiului”. Nu cred că i-a plăcut comentariul meu. În 2005, la aniversarea absolvirii liceului, l-am revăzut pe Vladi, volubil, săritor, cordial. Înțeleg că se ocupa cu importul de carne de ren…