Dictaturile totalitare trăiesc prin minciună. Nu există vreu tabu, vreo limită la acest subiect. Cu cât mai colosală invenția, cu atât mai utilă. Să ne amintim de procesele-spectacol (în URSS, şi, după 1947, în blocul sovietic). Să ne amintim de acuzațiile halucinante împotriva partidelor democratice ori a țăranilor denunțați drept „chiaburi”. Securitatea, cu ale sale tentacule specializate în dezinformare, a făcut din construcția de legende politice un instrument preferat de mistificare a realității. Unele dintre aceste scorneli se refereau şi la înaltele medii nomenklaturiste.
Un prieten din țară mi-a semnalat un articol despre copiii lui Ceauşescu apărut într-un cunoscut ziar. Nu intru aici în detalii pe tema Zoia. Să spun doar că prin anii ’70 era menționată drept Elena-Zoe. În şcoală, la Liceul „Petru Groza” de pe strada Arhitect Mincu (fosta şcoală rusă) era ştiută drept Zoia. Bănuiesc că a fost numită astfel în memoria eroinei sovietice Zoia Kosmodemianskaia, implicată în acțiunile de partizani în zona Moscovei şi ucisă de nazişti. Un excelent capitol despre destinul acelei Zoia îl putem citi în romanul Europe Central de William Vollmann, încununat cu cel mai important premiu literar american, the National Book Award. Se reia de ceva vreme, cu naivitate, una din persistentele legende ale epocii Ceauşescu, anume că fiul cel mare al cuplului prezidențial, Valentin, ar fi fost de fapt înfiat. Am auzit prima oară această rumoare când eram în țară, prin anii ’70. A revenit apoi, inclusiv în unele publicații vestice. Se întâmplă că, în calitatea mea de istoric al comunismului românesc, dar şi de fost coleg de clasă, în diverse perioade, cu Vasile Borilă şi cu Nicu Ceauşescu, m-am interesat de acest subiect. Am cunoscut mulți foşti colegi ai Danei şi ai lui Valentin. Am vorbit cu o ilegalistă care mi-a povestit că a stat, gravidă fiind, în aceeaşi cameră de spital cu Elena, însărcinată cu Valentin. Cred sincer că zvonul a fost plantat de Securitate în chip sistematic. Motivul? Să-l compromită pe Valentin, să-l prezinte drept „oaia neagră” a familiei, diferit „genetic” de ceilalți copii devotați „neamului” şi partidului.
Istoriceşte şi cultural, tema familiei dictatorului totalitar este de o mare semnificație. Să amintesc cartea lui Simon Sebag Montefiore, Stalin -The Court of the Red Tsar (Curtea țarului roşu), apărută în 2004. Cercul intim era cel care permitea tiranului să apară într-o lumină mai puțin terifiantă. Dar chiar şi în acest misterios microcosmos se purtau lupte surde şi se organizau vendete. Zvonul despre Valentin ca fiind înfiat a fost lansat, probabil, ca replică la refuzul acestuia de a îngenunchea în fața dictatului părinților săi. Chiar şi aşa, este cel puțin bizar faptul că Ceauşeştii s-au pretat la această operație josnică. Păcatul lui Valentin (născut în februarie 1948) era de a fi sfidat voința părinților în relația cu Iordana (Dana) Borilă. Cu un an mai în vârstă decât Valentin, aceasta a fost şi ea elevă la Liceul „Petru Groza”, după care a studiat istoria artelor. Pentru a-l despărți pe fiul rebel de cea cu care dorea să se căsătorească, acesta a fost trimis la studii în Anglia.
După revenirea în țară, a lucrat la Institutul de Fizică Atomică. Reproşul familiei Ceauşescu ținea de originea etnică „impură” a Iordanei: tatăl, fostul membru al Biroului Politic şi înverşunat cominternist, Petre Borilă, era de origine bulgar. Mama, Ecaterina Abraham, şi ea o ilegalistă importantă, era evreică. Nici familia Borilă nu a fost încântată de acest mariaj. În cazul lor, era vorba de un dispreț abia disimulat în raport cu Nicolae Ceauşescu, detestat pentru antisovietism şi carierism. Nunta s-a desfăşurat fără fast, la ceremonia civilă asistând sora lui Valentin şi tatăl lui Ceauşescu, faimosul Andruță. Cuplul a primit un apartament pe Şoseaua Mihai Bravu. S-au mutat apoi la familia Borilă, pe strada Grigore Mora. În fine, au trecut anii şi Elena s-a împăcat cu situația. Când s-a născut fiul Danei şi al lui Valentin, Elena a început să cultive relațiile cu partea înstrăinată a familiei. A urmat divorțul lui Valentin, răsturnarea regimului, plecarea Danei şi a unicului nepot (băiat) al dictatorului, întâi spre Israel, apoi către Statele Unite. La spartul târgului, deci la Congresul al XIV-lea, Valentin a fost ales membru supleant al CC (a se vedea Dicționarul membrilor CC apărut la Editura Enciclopedică în 2004). Ceda şi el, aşa cum cedase şi Zoia, presiunilor de familie. În privința lui Nicu, nu a fost nevoie de aceste presiuni: el chiar nutrea aspirații de succesor.
Chestiunea înfierilor merită o discuție de sine stătătoare. Mulți ilegalişti şi activişti influenți au adoptat copii: Ana Pauker, Ofelia Manole, Pantiuşa şi Ana Toma, Chivu Stoica, Vasile Luca, Gheorghe Stoica, Emil Bodnăraş, Niculescu-Mizil, Clara Cuşnir-Mihailovici. Drăghici şi-a înfiat două nepoate (Aurica şi Norica), cu mulți ani înainte de naşterea fiului său (Alexandru Jr.). Lucrurile acestea sunt menționate ca semnificative de Alexandru Bârlădeanu în cartea de conversații cu Lavinia Betea. Rămâne să adăugăm că şi cei doi copii ai lui Bârlădeanu (Irina şi Alexandru) au fost adoptați pe vremea căsătoriei demnitarului cu Liuba, prima sa soție, de origine rusă, care avea să moară de cancer la sfârşitul anilor ’50.