Vladimir Tismăneanu

Azi, şcoala se numeşte Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”. Numele s-a schimbat de multe ori, adresa a rămas mereu aceeaşi: Strada Arhitect Ion Mincu nr. 10. Spre a relua titlul unui film cu ilegalişti din juneţea mea: „Străzile au amintiri”. Scenariul era de emigrantul comunist grec Dimos Rendis şi de jurnalistul Ioan Grigorescu. Muzica, de Tiberiu Olah. Regia de Manole Marcus. Fiul lui Manole Marcus, Martin, a fost elev la Liceul „Dr. Petru Groza”, coleg de clasă cu verişoara mea, regretata Olga Boico-Trébitsch. Olga a murit, a murit şi Martin. Rămân străzile și amintirile…

Embed Răspândește

Blog Vladimir Tismăneanu

de Europa Liberă Moldova

Embed Răspândește

Codul a fost copiat

Codul URL a fost copiat

---

Nici o sursă media

0:00 0:04:35 0:00

Link direct

• 64 kbps | MP3

Player pop-out

Copiii Licăi Gheorghiu cu Marcel Popescu (primul ei soț, fost ministru al comerțului exterior), ulterior înfiați de Gheorghiu-Dej, mergeau la Liceul „Caragiale” din Piața Dorobanți. Acolo au mers și copiii lui Alexandru Bârlădeanu, Grigore Preoteasa, Miron Constantinescu, Virgil Trofin, Paul Niculescu-Mizil. Acolo a mers Sorin Oprescu. Cred că și Daniel Dăianu. Dar, evident, majoritatea copiilor din Primăverii și din zonele apropiate mergeau la „Petru Groza”. Erau trei clase întâia, dacă nu mă înșeală memoria. N-am nici cea mai vagă idee cum am fost „distribuiți”, pe baza căror criterii. Oricum, Nicu Ceaușescu și Vasile (Vasea) Borilă erau cel mai sus plasați (aveau tații membri plini ai Biroului Politic), Lena Răutu un pic mai jos (membru supleant al BP, dar extrem de influent ca șef al Direcției Propagandă și Cultură). Mircea Alexa era fiul lui Augustin Alexa, pe atunci procuror general al RPR, membru în CC.

Aș vrea să precizez că nu erau doar copii de ștabi acolo. Îmi amintesc, de pildă, de Radu Logotetti, de Șerban Conovaru, de Cristian Langa, de Daniel Schaeffer, de Rodica Purcel și alții care locuiau pe străzile din preajma liceului (Porumbaru, Popa Savu, Barbu Delavrancea). În clasa B era și Sandra Petrescu despre care aveam să aflu mai târziu că era fiica generalului de justiție militară, colaboraționistul de tristă amintire Alexandru Petrescu. Nu știu exact în ce an a intrat la „Petru Groza”, dar acolo a făcut liceul, născut fiind în același an cu mine, antropologul și psihologul Vintilă Mihăilescu. La fel, până la plecarea din țară în clasa a XI-a, fratele său, actualul profesor universitar de matematică din Germania, Preda Mihăilescu (a fost coleg de clasă și bun prieten cu verișoara mea). Au studiat la acest liceu Irina Rosetti, Mihai Oroveanu, Andrei Pippidi.

Sora mai mare a lui Vasea Borilă, Iordana, avea să se căsătorească la începutul anilor '70 cu fratele cel mare al lui Nicu Ceaușescu, Valentin. Iordana și Valentin au mers și la „Petru Groza” (ea era mai mare cu un an, deci a terminat cu un an înaintea lui). Bucur și Ursula Șchiopu au avut patru fiice, au studiat la acest liceu (Ana, Pia, Ionuța și colega mea Svetlana). Alți elevi din clasele mai mari: Ani Chivu (fiica lui Chivu Stoica și a Ecaterinei Micu), Viorel, Ioana (a murit devreme) și Gheorghe Bodnăraș, Ticu și Vichi Burcă, Ana și Tinu Sălăjan, Anca Răutu, Iuri Chișinevschi (și frații săi Andrei și Gheorghe), Radu Osman, nepot de soră al lui Gheorghiu-Dej etc. Nu poate fi omis, evident, ca absolvent al Școlii Ruse cel care avea să devină traducătorul personal al lui Ceaușescu, apoi, după prăbușirea dictaturii, ministru de Externe, Sergiu Celac.

Sora mea Rodica a fost colegă de clasă cu Aurica Drăghici, fiica lui Alexandru și a Martei Drăghici. În clasă cu Tudor Jebeleanu era Norica, sora ei mai mică. Au studiat acolo fetele Gavriliuc (Nușa și Gabi), fiicele generalului Mihai Gavriliuc, primul șef al DIE (exclus din PMR în 1960). La fel, copiii lui Anton și ai Lenuței Moisescu și cei ai generaului MAI Aurel Stancu. Regretatul meu prieten Alexei Florescu a absolvit Liceul „Petru Groza”, ca și sora sa Claude. Toți copiii Gaston Marin (Minu, plecat dintre noi scandalos de devreme, Jackie și Ileana) au studiat acolo. Gelu Apostol, Ileana Bogdan, Nica și Andrei Bellu, Mircea și Ana Zaharescu (copiii lui Barbu și ai lui Betty), Iulian și Zoia Bughici, frații Bogdan și Emilian Popescu (fiii generalului de securitate, ulterior ambasador în Birmania, Gogu Popescu), etc. Să nu uit, Petre Roman a terminat Liceul „Petru Groza”. La fel și istoricul Vladimir Socor, ani de zile analist la postul Radio Europa Liberă. Destine fundamental, inexorabil diferite...

Motto: „Memoria este o oglindă opacă, spartă în cioburi sau, mai bine zis, alcătuită din scoici atemporale de amintiri risipite pe o plajă de uitări”. – Héctor Abad Faciolince, „Suntem deja uitarea ce vom fi” (traducere de Mariana Sipoş, Curtea Veche Publishing, 2014)

Era pe 15 septembrie 1958. Exact în acea lună a început şi ancheta tatălui meu la Comisia Controlului de Partid. Atmosfera din casă era greu respirabilă, plutea un aer ameninţător, ştiam cu toţii că se năruie ceva ce părea statornic şi previzibil. Nervii erau mereu pe cale de a exploda. Cine a văzut filmul lui Nikita Mihalkov, „Soare înşelător” („Burnt by the Sun”) ştie despre ce vorbesc. M-a însoţit la şcoală pentru prima zi a noii experienţe sora mea mai mare, Vichi, intrată atunci în clasa a XI-a, deci ultima de liceu în acele vremuri. Cealaltă soră a mea, mai mare cu şapte ani, Rodica, era şi ea acolo, am întîlnit-o în curte. Şcoala fusese pînă atunci „Şcoala medie mixtă cu limba de predare rusă”. În iunie 1958 plecaseră trupele „frăţeşti”, fuseseră conduse cu flori şi alaiuri triumfale. Tot atunci murea Petru Groza, cel care condusese guvernul-marionetă sub a cărui egidă a început comunizarea (deci colonizarea) ţării. Profesorii şi profesoarele, cu puţine excepţii, erau vorbitori de rusă. La fel şi învăţătoarele (nu-mi amintesc de niciun bărbat).

Embed Răspândește

Blog Vladimir Tismăneanu

de Europa Liberă Moldova

Embed Răspândește

Codul a fost copiat

Codul URL a fost copiat

---

Nici o sursă media

0:00 0:04:44 0:00

Link direct

• 64 kbps | MP3

Player pop-out

Sigur, româna o preda o respectată doamnă de veche formaţie, Ileana Perţache, dar asta se petrecea abia în clasele mai mari. La fel, geografia o preda un profesor cu numele Ghica, se pare descendent al uneia din ramurile ilustrei familii. Matematica o preda un basarabean, Alexandru Gavrilovici, poreclit „Ceacanica” (habar n-am de ce), iar biologia, o doamnă numita Liubov Fetova. Era înaltă, corpolentă, cu părul strîns pe spate cu multe agrafe, blondă – şi avea cel puţin trei guşi. I se spunea „amoeba”. Mai era şi altă profesoară de geografie, relicvă a Şcolii Ruse, cu numele Galina Ciorbă. Să nu o uit pe profesoara de limba şi literatura rusă, Tamara Mihailovna Rosenzweig, originară din URSS. După divorţul de primul soţ, Tamara Mihailovna s-a măritat cu celebrul ilegalist şi corifeu al realismului socialist în cea mai tristă perioadă a stalinismului, Nicolae Moraru.

Surorile mele intraseră la Şcoala Rusă imediat după ce familia a revenit din URSS, în 1948. Eu, fiind născut în 1951, ştiam ceva rusă din casă (kitchen Russian) şi unele cântece învăţate la căminul (grădiniţa) CC-ului de pe Aleea Vulpache. Rusa nu mai era obligatorie în primele patru clase, apoi a încetat să mai fie obligatorie în genere (după 1962). Am ajuns deci în curtea şcolii, Vichi mi-a spus „la revedere”, ne-am înrolat pe clase în careu, am ascultat cuvintele de bun venit ale directorului. Peste un an, era instalat un nou director, profesor de geografie, Burcescu, cu figura simiescă, poreclit (Gibi), de la gibon. Ne-a preluat învăţatoarea clasei în care fusesem „repartizat”, întâia A. Învăţătoarea era o basarabeancă milităroasă, vorbea cu un pronunţat, de neconfundat, accent rusesc. O chema, ne-a spus imediat, Olga Alexandrovna Dominte. Aspră, distantă, încruntată, posomorâtă, plină de riduri, mi-a creat o stare de teribilă nelinişte. În clasa a doua am şi evadat vreo două săptămâni de la şcoală, voi povesti aventura cu alt prilej.

Norocul meu e că am nimerit în bancă (eram câte doi într-o bancă, puteam conversa în şoaptă) cu Andrei Manoliu. Tatăl său, doctor ilegalist, era directorul spitalului „Elias”. Mama era pediatră, tot în sistemul sanitar de partid. Locuiau aproape de noi, pe strada Ermil Pangrati, colț cu Zambaccian. Noi locuiam pe Grigore Mora. Făceam cel mult zece minute de la mine de-acasă până la Andrei. Eram în clasă cu Florica Jebeleanu (am rămas prieteni apropiaţi până azi, ca şi cu fratele ei mai mare cu doi ani, Tudor), cu Vlad Brucan, cu Svetlana Şchiopu, cu Vladimir (Vova) Văleanu, cu Ghiță Goldberger, cu Vasea Borilă, cu Vlad Alexa, cu Vlad Brill, cu Nelu Bănşoiu (actualul profesor de la Filosofie), cu Corina Meţianu, devenită, apoi, după căsătoria mamei ei cu poetul Radu Boureanu, Corina Boureanu. La clasa paralelă, întâia B, era învăţătoare o doamnă Munteanu. Cred că era una din puţinele vorbitoare native de română din corpul profesoral. În acea clasă erau Nicu Ceauşescu, Lena Răutu, Ioana Pintilie (fiica lui Pantiuşa). Cu unii dintre aceştia aveam să fiu coleg după 1963 la Liceul 24, azi „Jean Monnet”. Olga Alexandrova ne supraveghea atent, aveam sentimentul că intrasem într-un fel de mică temniţă. Nu-mi doream decât să scap cât mai repede de-acolo, să ajung acasă, să citesc, să ies pe stradă şi să joc handbal. Am ştiut din prima zi de şcoală că nu voi fi un tocilar, că, deşi am fost înzestrat cu o memorie excelentă, nu o voi irosi pentru toate tâmpeniile care ni se băgau pe gât. Ştiam, de asemenea, că nu voi fi un elev obedient.